LOCATIA NOASTRA

Str. Teheran nr. 2, etaj 2, București

0740 621 090

Luni – Vineri, între 09:00 – 21:00

    0740 621 090 Preturi   |   Luni » Vineri 09:00 - 21:00   |   Str. Teheran, nr. 2, București

Abrazia dentară

Abrazia dentară

Ce este abrazia dentară?

Abrazia dentară este o leziune necarioasă întâlnită la nivelul dinţilor cel mai frecvent cervical (la limita dintre dinte şi gingie) ce are la bază, în general, un grad crescut de fricţiune la nivelul învelişului exterior al dinţilor. În timp, se distruge stratul de smalţ şi se ajunge la dentină.

Evoluţia abraziunii dentare se produce cu precădere la suprafaţa dintelui şi mai puţin în adâncime. Abrazia dentară poate apărea din cauze fiziologice sau patologice şi poate fi clasificată în funcţie de motivul apariţiei şi de ţesuturile afectate.

Ce este abrazia dentară?

Abrazia dentară sau abraziunea dentară poate fi cauzată de unul dintre factorii de mai jos sau de o serie de factori, după cum urmează:

  • forţa aplicată pe periuţa de dinţi în momentul periajului de zi cu zi;
  • duritatea şi forma periuţei de dinţi, precum şi lungimea perilor periuţei de dinţi;
  • cantitatea de pastă de dinţi folosită;
  • pH-ul apei de gură sau al pastei de dinţi folosite;
  • fricţiunea cu corpuri străine (folosirea excesivă a scobitorilor sau a aţei dentare);
  • ticuri vicioase cum sunt rosul unghiilor, fumatul de pipă, bruxismul (scrâşnirea dinţilor în timpul somnului şi nu numai), spargerea seminţelor între dinţi;
  • lucrări protetice incorecte;
  • obiceiuri profesionale ca exersarea la diferite instrumente de suflat;
  • mestecarea alimentelor pe o singură parte;
  • anomalii de structură dentară (sindromul Capdepont, dentinogeneza imperfectă, fluoroza dentară etc);
  • afecţiuni endocrine ale hipofizei, tiroidei sau paratiroidelor etc.

Cum se tratează abrazia dentară?

În funcţie de gradul de afectare a dinţilor şi de cauza instalării abraziei dentare, tratamentul pentru abrazia dentară poate însemna:

  • refacerea integrală a dinţilor;
  • comandarea şi purtarea unor gutiere ocluzale care să relaxeze muşchii masticatori;
  • tratare cu fluor pentru întărirea structurilor afectate;
  • extragerea nervului dinţilor afectaţi de abrazia dentară (pulpectomie);
  • trimiterea pentru o consultaţie la un specialist de neurologie (în cazul când abrazia dentară a fost cauzată de bruxism de natură psihogenă) şi urmarea unui tratament cu rol sedativ în timpul somnului etc.

Când mergem la stomatolog?

Oricând simţiţi o sensibilitate a dinţilor (la temperaturi sau la gusturile principale – dulce, acru) sau când simţiţi ca suprafaţa dinţilor prezintă neregularităţi, denivelări sau suprafeţe cu textură diferită în comparaţie cu ceilalţi dinţi.

Această recomandare este valabilă nu numai în cazul instalării abraziei dentare, ci pentru orice sensibilitate sau anomalie sesizată la nivelul danturii, în aspectul limbii, în mirosul respiraţiei, în felul masticaţiei şi aşa mai departe.

Desigur, pacientul este cel care observă primul dacă este ceva în neregulă cu muşcătura sa ori cu felul în care se comportă întreaga cavitate bucală (mucoasa bucală, limbă, dantura). Totuşi, este recomandat să vizitaţi medicul stomatolog cel puţin o dată pe an pentru un control de rutină şi, atunci când este posibil, luaţi cu dumneavoastră o radiografie dentară panoramică recentă, căci unele probleme ale danturii nu sunt vizibile cu ochiul liber.

    appoinment Programeaza-te online:

    Comments are closed.