Bruxismul este o tulburare definita prin scrâşnirea dinţilor şi încleştarea maxilarelor, care în timp provoacă abraziunea dentară (abrazia dentară) şi dureri la nivelul articulaţiilor temporo-mandibulare. Există mai multe tipuri de bruxism, iar tratamentul acestei tulburări se adaptează nevoilor fiecărui pacient, în funcţie de tipul de bruxism dezvoltat.
Clasificarea bruxismului se realizează după mai multe criterii, după cum urmează:
- în funcţie de perioada episoadelor de bruxism:
- bruxism diurn (episoadele de bruxism apar ziua, în situaţii stresante);
- bruxism nocturn (pacientul scrâşneşte dinţii în timpul somnului);
- în funcţie de poziţia celor două maxilare în timpul episoadelor de bruxism:
- bruxism centric (frecarea dinţilor are loc într-o poziţie centrică, prin încleştarea maxilarului);
- bruxism excentric (se produce prin mişcarea laterală a maxilarului mobil);
- în funcţie de etiologie (cauzele apariţiei acestei tulburări):
- bruxism primar (idiopatic) – cuprinde bruxismul nocturn şi diurn şi nu este corelat altor anomalii ale stării de sănătate;
- bruxism secundar (de natură iatrogenă) – asociat altor afecţiuni, precum folosirea excesivă a unor medicamente sau turburărilor de somn.
Cauzele bruxismului nu au fost încă foarte bine determinate, dar specialiştii au stabilit că există mai mulţi factori care duc la apariţia acestei tulburări:
- factori psiho-comportamentali: emoţii puternice negative (furie, nervozitate, anxietate, durere, frustrare etc) sau expunerea repetată la situaţii stresante (evenimente marcante, stil de viaţă agitat sau stresant etc);
- administrarea unor medicamente;
- odihnă insuficientă sau în condiţii nefavorabile;
- schimbarea dinţilor temporari cu cei permanenţi, erupţia dentară sau incongruenţele dentare;
- dezvoltarea disproporţională a oaselor maxilarelor;
- lucrări dentare realizate necorespunzător.
Simptome ale bruxismului – unele sunt uşor de reperat, altele nu se observă decât în stadii avansate ale bruxismului, motiv pentru care sunt recomandate vizitele periodice la medicul stomatolog:
- scrâşnitul dinţilor – zgomotele specifice pot fi sesizate de pacient sau chiar de apropiaţii acestuia şi, dacă acest lucru se repetă, problema poate fi adresată din timp;
- uzura dentară, nesesizabilă în stadiu incipient, este detectată, de regulă, în momentul apariţiei sensibilităţii dentare sau a hiperesteziei dentinare;
- fisuri sau fracturi dentare (fără a putea fi asociate unui traumatism fizic anterior);
- sensibilitate dentară corelată cu stimuli termici, chimici sau tactili;
- modificări parodontale (retragerea gingiei, atrofie alveolară, mobilitate dentară etc);
- leziuni ale buzelor, ale obrajilor sau ale limbii, ce nu pot fi asociate unui traumatism fizic sau altui tip de afecţiune cavităţii bucale;
- fracturi sau deteriorări (decimentări) ale lucrărilor protetice;
- disfuncţia temporo-mandibulară.
