LOCAȚIA NOASTRĂ

Str. Teheran nr. 2, etaj 2, București

(021) 9614

Luni – Vineri, între 10:00 – 21:00

Tratament endodontic

Tratamentele endodontice asistate de microscop

Tratamentele endodontice asistate de microscop reprezinta cea mai complexa formula de lucru existenta, in prezent, in endodontie. Clinica noastra va ofera posibilitatea de a beneficia de astfel de tipuri de tratamente, punindu-va la dispozitie aparatura performanta si, nu in ultimul rind, medici specializati, instruiti pentru aplicarea acestor tehnici de virf in domeniul medicinei dentare.

Consultaţia în endodonţie durează aproximativ 45-60 de minute şi se desfăşoară pe parcursul a 4 etape, fiecare la fel de importantă pentru precizia diagnosticului şi pentru succesul tratamentului.

Etapele unui tratament endodontic la microscop:

  • Anamneza – este acea etapă în care medicul dentist stă de vorbă cu pacientul şi încearcă să afle cât mai multe detalii despre suferinţa acestuia
  • Cea de-a doua etapă este cea în care medicul consultă cu atenţie, cu ajutorul unor manopere simple dar şi al unor aparate speciale, dintele presupus cu probleme precum şi dinţii vecini şi cei cu care el vine în contact când pacientul are gura închisă. Un element deosebit de important, acum dar mai ales pe parcursul tratamentului, este microscopul endodontic un aparat care măreşte şi totodată furnizează o lumină suficient de puternică pentru a observa detalii care nu se pot vedea cu ochiul liber;
  • Urmează realizarea unor radiografii. Pe parcursul tratamentului endodontic se realizează mai multe seturi de radiografii dar la începutul tratamentului este obligatoriu să se facă cel puţin două.
  • După ce medicul pune cap la cap toate informaţiile obţinute, urmează ultima etapa a consultaţiei, poate cea mai importantă, în care este întocmit planul de tratament şi explicat pacientului pe înţelesul acestuia, dimpreună cu costurile şi durata pe care le implică.
  • În ceea ce priveşte lungimea pe care realizăm tratamentul endodontic, aceasta este în mod obligatoriu determinată cu un aparat electronic numit apex locator şi tot în mod obligatoriu verificată cu ajutorul uneia sau mai multor radiografii realizate cu un ac în fiecare canal radicular
  • Urmează „obturaţia de canal”, prin care se doreşte „sigilarea” spaţiului endodontic împotriva posibilei pătrunderi ulterioare a bacteriilor care ar putea reinfecta dintele şi deci ar putea periclita succesul tratamentului de canal

Odată terminată obturația de canal...

…se realizează una sau mai multe radiografii „de control” prin care se urmăreşte corectitudinea obturaţiei de canal. Deşi multă lume consideră tratamentul endodontic încheiat odată cu obturarea spaţiului endodontic, mai sunt cel puţin două etape, cel puţin la fel de importante pentru sănătatea dintelui şi pentru o viaţă cât mai lungă a acestuia pe arcadă.

Prima este restaurarea (refacerea) dintelui care poate consta într-o obturaţie coronară (plombă) sau o coroană dentară (cu sau fără pivot intra-radicular). Cea de-a doua constă în monitorizarea pe termen îndelungat. Monitorizarea constă în realizarea unor consulturi periodice (6 luni, 1 an, 2 ani, etc.) şi a unor radiografii de control.

Vrei sa afli mai multe despre sanatatea zambetului tau?

Intreaba-ne despre estetica dintilor frontali pe adresa office@citydent.ro sau programeaza-ti o consultatie la specialistul tau CityDent online ori la tel. 021.230.21.96/0740.621.090

appoinment Programare online:

Please leave this field empty.


Comments are closed.