Ce este odontofobia? Medicul Maria Nicoară ne vorbește despre problema care afectează atât copiii, dar și adulții


1 septembrie 2022

Mulți dintre români ajung să își piardă dinții din cauza fricii de durere, de stomatolog, de instrumentele din clinică. Cu odontofobia sau frica de dentist, se confruntă atât copiii cât și adulții, astfel că un procent de 69% se confruntă cu probleme dentare.

Relația pacient-medic trebuie să fie încurajată de la vârste mici, trebuie să fie una prietenoasă, și mai ales de conștientizare a consecințelor. Iată câteva sfaturi din partea Mariei Nicoară, medic specialist pedodont al clinicii City Dent.

Cum ne putem învinge teama de stomatolog, nouă, adulților? Dar celor mici care au un comportament anxios de cum intră pe ușa cabinetului? Este foarte delicat. Iar frica „naște” pe parcurs probleme ale danturii grave astfel încât ajungem să ne pierdem dinții din tinerețe. Această frică trebuie „tratată” din „fașă”, de la primii dinți, iar părintele este pionul principal.

„Sfătuiesc părinții să ajungă cu micuții lor la medicul stomatolog înainte ca aceștia să aibă nevoie de realizarea unor tratamente dentare complexe. Este foarte important ca prima consultație să fie făcută de un medic stomatolog specializat pe medicină dentară pediatrică și anume de medicul pedodont. În al doilea rând, este nevoie de încredere în actul medical, iar în al treilea rând, să avem încredere că cel mic o să fie cuminte, pentru că de cele mai multe ori, noi adulții suntem mai speriați ca cei mici. Este foarte bine ales cuvântul igienă, pentru că la sănătatea orală contribuie atât dințișorii sănatoși cât și gingiile sănătoase. Igiena orală este bine să fie începută odată cu apariția primului dințișor, ideal chiar înainte de erupția primului dințișor (igienizarea gingiilor cu ajutorul compreselor sterile, cu apă simplă după alăptare/ formulă). Recomandarea medicului pedodont este de la 6 luni sau poate chiar mai devreme”, a spus Maria Nicoară, medic pedodont City Dent.

La copii sunt întâlnite procese carioase care pot să debuteze precoce și galopant. O altă problemă mai ales în perioda infantilă este reprezentată de infecțiile herpetice și stomatitele, care afectează gingiile micuților.

Cum ajutăm copilul să aibă o dantura frumoasă și sănătoasă?

„Recomand întodeauna un control dentar, astfel pot evalua starea dentară a micuțului și pot discuta cu părinții în particular, despre cum putem să schimbăm obiceiurile celui mic.

Evitarea gustărilor dulci, consumul de apă mai mare ( aici întodeauna încurajez ca părintele să se sfătuiască și cu medicul pediatru curant, deoarece consumul de apă variază în funcție de vârsta celui mic), motivarea spălatului pe dințișori printr-o abordare corespunzatoare vârstei pacientului ( ex: le arăt cât de murdari sunt dințișorii, am o camera intraorală care îmi permite să le arăt mărite suprafețele dentare și astfel ne mai destindem un pic, dacă avem un micuț mai anxios). Este mult de discutat aici, pentru că abordarea mea diferă de la un micuț la altul.

Ceea ce este foarte imporatant este ca periajul să fie făcut asistat, copil și părinte, până la vârsta de 7 ani, când cel mic își dezvoltă dexteritatea. Ca sfaturi, primul control la medicul pedodont când nu avem carii încurajează stabilirea unei relații medic pacient plăcută. Să nu amâne tratarea unei carii, atunci când există suspiciunea de carie, doar pentru că molarul/dintele este de lapte”, a spus medicul Maria Nicoară. 



Mai multe articole