Parodontita apicală acută apare la nivelul parodonţiului apical sub forma unui proces inflamator ca o complicaţie a inflamaţiei pulpare. Această inflamaţie apare, practic, din cauza microbilor aflaţi în pulpa infectată care se pot înmulţi şi pot ajunge prin orificiul din vârful rădăcinii dintelui (apex) în ţesuturile înconjurătoare.
Simptomele parodontitei apicale sunt:
- stare generală alterată (febră, frisoare, oboseală etc);
- sensibilitate în zona unde urmează să apară abcesul şi în jurul acestuia;
- durere la percuţie în ax;
- durere acută la nivelul cavităţii bucale;
- tumefierea mucoasei şi a tegumentelor.
În funcţie de starea inflamaţiei, parodontita apicală poate fi:
- parodontită apicală acută;
- parodontită apicală cronică.
La rândul său, parodontita apicală acută poate fi:
- parodontită apicală hiperemică – adesea, simptomele trec nesesizate, durerea ameliorându-se când pacientul îşi încleştează maxilarele;
- parodontită apicală seroasă – caracterizată de dureri dentare iradiante bruşte sau progresive, ce pot fi stimulate de simpla mişcare a capului; poate fi însoţită de umflarea ganglionilor din zona corespunzătoare dintelui afectat;
- parodontită apicală purulentă.
Parodontita apicală acută poate apărea dintr-o serie de cauze, atât mecanice, cât şi chimice, după cum urmează:
- factori microbieni (flora aerobă) – microorganisme care ajung la nivelul apexului prin canalul radicular, pungi parodontale etc; un exemplu este infectarea cu streptococi;
- factori traumatici – dintre aceştia, cel mai dese sunt cazurile de bruxism, precum şi cazuri complexe de leziuni directe ale cavităţii bucale (obturaţii de canal cu depăşirea apexului etc), lucrări protetice sau endodontice concepute greşit (aparate dentare neadaptate cavităţii bucale ale pacientului), anomalii dento-maxilare;
- factori chimici – anumite substanţe folosite în medicina dentară care ajung la nivelul parodonţiului apical: tricrezol, azotat de argint, arsenic (folosit foarte rar) etc.
De cele mai multe ori, parodontita apicală acută apare în urma unei serii de factori, începând cu igiena precară a cavităţii bucale şi continuând cu depunerea plăcii bacteriene, apariţia cariilor, eroziunea dentară, inflamarea pulpei şi, evident, apariţia parodontitei şi, ocazional, a abcesului parodontal.
În cazul în care apar abcese pe gingie sau când pacientul simte dureri, oricât de mici, la nivelul cavităţii bucale, este recomandat consultul stomatologic imediat pentru întocmirea unui plan de tratament.
De fiecare dată va trebui eliminat factorul cauzal, ceea ce se traduce adesea prin tratamentul pulpitei sau gangrenei. Tratamentul este individual de la un pacient la altul, în funcţie de reactivitatea fiecărui individ.
Primul pas al tratamentului pentru parodontita apicală este eliminarea durerilor şi prevenirea complicaţiilor în ţesuturile învecinate. Acolo unde este cazul, se va realiza drenajul puroiului colectat, ceea ce se poate face fie prin interiorul canalului radicular, fie printr-o incizie mică la nivelul gingiei afectate.
Tratamentul parodontitei apicale poate fi:
- tratament endodontic (de conservare a dintelui, în limitele posibilului) – poate dura mai multe şedinţe;
- un proces de chiuretaj (eliminarea întregului ţesut afectat);
- rezecţie apicală – intervenţie chirurgicală de îndepărtare a apexului (vârful rădăcinii dintelui infectat), odată cu ţesutul infectat din jurul său;
- extracţia dintelui afectat – recomandată şi realizată în cazul în care dintele este distrus sau rădăcinile acestuia sunt instabile; procedeul de extracţie va fi urmat de chiuretarea ţesutului afectat.
În funcţie de caz, de simptomele pacientului şi de modul în care acesta reacţionează la diferite etape ale tratamentului, medicul stomatolog poate prescrie antibiotice şi antiinflamatoare. De asemenea, medicul stomatolog poate solicita realizarea de radiografii dentare.
